Of, mami!

„Of, mami!”

Despre relaxarea salvatoare, dreptul la propriile emoții, alegeri și cât de important e să fim împreună – interviu cu Maria Mrugała, mamă a șapte copii și consultant de purtare la Akademia Noszenia Dzieci.

Când ți-am propus acest interviu, ai spus „Of, mami!”. Așadar… de câte ori auzi asta într-o zi?

Ohhh, de foarte multe ori. Tot timpul. N-am numărat niciodată. Mi-ai dat ideea să fac liniuțe pe o tablă, pentru statistică. 😊

La voi e mult de numărat. Ne prezinți gașca ta?

Patru băieți minunați de 12, 8 și 4 ani și 14 luni. Și trei fete minunate de 11, 9 și 6 ani.

Ai visat dintotdeauna la o familie atât de mare?

Știam că o să mă întrebi asta 😊. Aud des întrebarea asta. O familie mare a fost mereu visul meu. Și acum o am.

Sunt momente în care nu mai știu ce să fac cu mine, m-am săturat de toate și mă întreb dacă părinții cu mai mulți copii mai au o viață a lor. Și apoi mă uit la tine și… văd exact opusul: o femeie calmă, îngrijită, cu o relație foarte apropiată cu copiii ei. Spune-ne, cum le duci pe toate?

Și asta aud tot timpul! Cum reușești cu atâția copii? Secretul e că nu reușesc! Am o mare relaxare în felul în care sunt mamă, a venit cu timpul. Și a devenit o adevărată binecuvântare. Descoperirea că nu trebuie să controlez totul a fost o experiență minunată și m-a eliberat. Această libertate, această spontaneitate cu dezordinea pe fundal, un munte de vase murdare, jucării împrăștiate, pentru că „acum vrem să citim, să ne uităm la un film, să jucăm un joc de societate sau pur și simplu să nu facem nimic”, are multe părți bune. Pentru că oalele nu fug din chiuvetă, iar jucăriile pot fi împinse deoparte ca să te poți mișca liber – iar să fim împreună e ceea ce vreau să le dau copiilor mei, deși nu întotdeauna le pot da cât aș vrea. Trăim vremuri grele, în care, vrem sau nu, derulând pe internet, ne comparăm unii cu alții. Și eu, ca mamă tânără, aveam multe remușcări că nu reușesc cu casa, copiii, cina și nu am timp pentru mine. Această relaxare care a venit, acest drept de a nu controla totul, mi-a dat mult mai mult. Sigur, aș vrea să am casa mereu curată (mai ales când vin musafiri pe nepusă masă), dar nu merge așa.

Relația apropiată cu copiii mei pe care ai pomenit-o… trebuie să spun aici că nu arată întotdeauna cum ne-am dori. Pentru că eu, deși mă consider o persoană răbdătoare și calmă, uneori explodez puternic ca un vulcan, adică brusc și fără să mă gândesc la ce spun și ce fac, și uneori îmi e rușine. Dar a trăi cu copiii înseamnă emoții. Toată gama de emoții. Iar la noi acasă, cu șapte copii, emoțiile sunt și mai multe, diferite în același timp. Fac tot ce pot ca să fiu aproape când au nevoie de mine, dar știu să spun și „nu”, lucru care nu stârnește prea mult entuziasm. Cred însă că fiecare emoție e importantă și că copiii văd diferite „versiuni” ale noastre. Și cred că asta e real, mai omenesc.

Ce crezi că înseamnă pentru copii această libertate și dreptul de a nu le duce pe toate? Trăim vremuri în care cursa începe încă de la grădiniță…

Ne arată că suntem doar oameni. Că oalele se adună atât de mult încât nu mai încape nici o lingură, dar în schimb e plăcintă cu mere sau cozonac. Că nu poți face totul în același timp. Că avem dreptul să alegem. Înseamnă că, dacă nu vor să-și facă ordine în cameră pentru că s-au prins într-un joc pe calculator, într-o carte sau într-o joacă, o pot face mai târziu. Și pentru mine e în regulă. Nu insist ca totul să fie făcut imediat. Cu excepția situațiilor în care unele lucruri trebuie făcute pe loc, pentru că sunt situații și dezordini care nu pot aștepta. Dar văd și că lucrul împreună, ca o echipă, e mai ușor și mai simplu. Nu înseamnă că trebuie să participe toți, ci de exemplu câțiva. Când facem ceva împreună, de exemplu curățenie sau mâncare, e mult mai rapid și mai simplu.

Cursa începe mult mai devreme decât la grădiniță, la care, apropo, copiii mei nu merg. Nu fac parte din această cursă și nici nu vreau.

E o lecție prețioasă, pentru că am impresia că ne permitem tot mai puțină relaxare – și e nevoie de ea. Pot să te întreb de unde a venit decizia de a nu-ți trimite copiii la grădiniță?

Decizia a venit natural. Eram acasă cu copiii, pentru că mereu era un bebeluș sau unul pe drum, așa că nu era nevoie să-i trimit la grădiniță. Dar cred că e o chestiune individuală. O mamă se va simți bine cu mai mulți copii acasă în același timp. Alta va vrea să-i trimită pe cei mari la grădiniță și să stea acasă cu cel mic. Eu n-am simțit nevoia asta, dar n-a fost ușor. Și privind în urmă, a fost un adevărat hardcore. Unul pe spate, altul în față și doi în cadă.

Când ești acasă cu copiii, trebuie să le planifici timpul sau de cele mai multe ori se descurcă singuri? Ce faci când toți spun că se plictisesc?

Ohh, unii dintre copiii mei s-ar putea numi „măplictisescmereu”, dar de cele mai multe ori se ocupă singuri. Se pricep destul de bine să se joace singuri și sunt atât de creativi încât uneori mă surprind. Când se pornește modul „măplictisesc”, ieșim afară. Locuim aproape în pădure, unde sunt o mulțime de lucruri de făcut. Plus alt aer, copaci, pietre, bețe – și e de ajuns. Chiar și cei care nu voiau să iasă ajung să se bucure să stea întinși în iarbă fără să facă nimic.

În ultima vreme am început să mă gândesc mai serios să dau copiii la o instituție, dar doar pentru că vreau să mă concentrez mai mult pe ceea ce iubesc, munca mea. Dar și aici am această relaxare: dacă planul nu merge, va exista mereu o altă opțiune.

Cum îți găsești timp pentru munca ta?

Să fiu consultant de purtare a fost mereu meseria visurilor mele. Cred că nu există coincidențe și că totul în viață se întâmplă la momentul potrivit. Mă gândeam la asta încă de când îmi purtam primul bebeluș, dar cursul l-am făcut când al șaptelea copil era bebeluș – cu experiența adunată cu diferiți copii, dar ai mei. Și e o poveste incredibilă legată de asta: cu mult timp în urmă, la primul meu atelier de purtare, am fost la cursul Magdei (Magda Sendor, cofondatoare AND). Iar acum Magda și Marta au propria școală pentru consultanți de purtare și a fost o experiență foarte emoționantă. Istoria unui wrap, amintiri.

Văd că pentru tine munca ta nu e doar o muncă, ci și un fel de misiune. Ce le-ai spune proaspeților părinți?

Să se asculte pe ei înșiși și pe copiii lor. Că iubirea nu se măsoară în numărul de jucării și gadgeturi, frumoase și colorate, dar care nu-i înlocuiesc pe părinți. Că apropierea contează și timpul petrecut cu copiii. Lucrurile acestea se vor răsplăti în viitor, chiar dacă la început le vezi altfel. Și că, comparându-te, nu-ți faci niciun bine – uitându-te la alți părinți, și mai ales doar la fragmente din viața altora, ajungi ușor să ai remușcări.

Ce cuvinte frumoase! Mulțumim mult pentru interviu!

https://www.facebook.com/ChustoMania-Maria-Mruga%C5%82a-Doradca-Noszenia-Dzieci-506017026425740/