Poveștile din spatele modelelor: Galleons
Poveștile din spatele modelelor: Galleons
Este oare posibil ca o operă a „vechilor maeștri” să fie atât de atrăgătoare în lumea contemporană? Cu LennyLamb Galleons – desigur! Această operă de artă transformată în wrap a devenit foarte îndrăgită. Designul a fost creat cu cea mai mare precizie, pentru a reda măiestria și arta pictorului flamand al Renașterii Pieter Bruegel cel Bătrân și a celebrei sale gravuri „Navă de război între două galere”.

Pieter Bruegel cel Bătrân (c. 1525 – 1569) a devenit celebru pentru peisajele sale, scenele de gen și scenele religioase. Îi picta adesea pe țărani – de aceea este numit des „Bruegel al țăranilor”. Picturile și gravurile sale sunt pline de detalii și au o semnificație simbolică.
La prima vedere, „Galleons” este o reprezentare realistă a trei corăbii comerciale pe mare. Dar dacă te uiți mai atent, vei descoperi scena mitologică a căderii lui Phaeton, care duce interpretarea spre sensul simbolic. Phaeton era fiul zeului Soarelui și și-a forțat tatăl să-l lase să conducă carul Soarelui. Însă nu știa cum și era cât pe ce să dea foc Pământului. De aceea, Zeus a trebuit să-l doboare. Phaeton a devenit simbolul aspirațiilor care ne depășesc puterile...

Așadar, gravura lui Bruegel are un dublu sens: admirația pentru forța gândirii umane și avertismentul de a nu încerca să ne depășim limitele (deși dorința aceasta e înscrisă în natura noastră...).
Corăbiile care navighează pe mare sunt și o metaforă a vieții omenești: o călătorie fără sfârșit, care depinde parțial de soartă și de întâmplare, dar parțial și de noi înșine. Să încercăm să ne conducem corabia cât mai bine, ca să nu regretăm nicio clipă!
Dă click aici pentru a vedea toate produsele cu modelul Galleons.