Copilul curcubeu - povestea lui Hedwych Veeman

Mi-am dorit dintotdeauna cinci copii. Ca mamă singură cu trei copii, am ales să mai am un bebeluș fără un partener alături. La începutul lui martie, la WEAR (un eveniment de babywearing din SUA), testul a ieșit pozitiv și, deși știam că era încă devreme, am cumpărat primele lucruri pentru bebeluș. Nu am putut rezista tuturor lucrușoarelor pentru bebeluși de la târg.

Câteva săptămâni mai târziu, la control, imaginea de la ecografie nu corespundea cu săptămâna de sarcină în care ar fi trebuit să fiu. Ginecologul a încercat să mă încurajeze și m-a chemat din nou peste două săptămâni, ca să vedem dacă a crescut. Din păcate, nu crescuse.

În speranța că organismul meu se va descurca singur, am primit mai mult timp înainte de a discuta alte variante. Săptămânile au trecut, dar nu s-a întâmplat nimic. Era un sentiment groaznic să-ți vezi corpul schimbându-se (burta și sânii mei credeau, evident, că sunt încă însărcinată… chiar arătam însărcinată), știind în același timp că înăuntru nu mai era viață.

Chiar înainte de ziua lui Celine, ginecologul a hotărât că trecuse prea mult timp. „Sarcină oprită în evoluție” se numește. A trebuit să fac un chiuretaj, la care am pierdut destul de mult sânge, dar după câteva zile de slăbiciune am fost din nou pe picioare.

Cel mai greu a fost să trec prin toate acestea singură, fără partener.

Totuși, asta nu m-a oprit să încerc din nou după câteva luni.

Felice, copilul meu curcubeu, s-a născut exact la un an după intervenție (nu chiar în aceeași zi, dar în aceeași săptămână).

Vor exista mereu momente în care te gândești la cel care lipsește, dar Felice compensează multe lacrimi cu zâmbetul lui minunat.

Mă simt foarte binecuvântată că am patru copii sănătoși și le doresc altor părinți (și viitori părinți) să vadă și ei curcubeul după furtună.